Părintele Dumitru Colotelo, primul paroh al bisericii ortodoxe ucrainene „Sf. Petru Movilă” din București s-a mutat la cele veșnice.
Părintele Dumitru s-a născut la data de 21 iunie 1950 în familia preotului Mihail, consilier la Mitropolia Ardealului, și a doamnei preotese Emilia – Natalia, în localitatea Perișani, jud. Vâlcea.
A absolvit Liceul „Horia, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia, în anul 1969. Iar în anul 1975 a devenit licențiat al Institutului Teologic de grad universitar din Sibiu. În anul 1986 a devenit Doctor în Teologie, la Institutul Teologic de grad universitar București, susținând lucrarea cu titlul: „Mișcarea liturgică în creștinismul apusean”
A activat ca profesor la Seminarul Teologic Cluj – Napoca (1976 – 1986), profesor / director la Seminarul Teologic București (1989-1996), consilier patriarhal la Sectorul „Biserica și societatea” (1997-2000), lector universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității „Ovidius” Constanța (2000-2010).
De-a lungul timpului a slujit la bisericile: „Sf. Nicolae” și „Nașterea Domnului”, din Cluj-Napoca, „Sf. Spiridon” (1986-1989), din Ploiești, „Înălțarea Domnului”, Târca-Vitan și Parcul Domeniilor – Cașin, Paraclis patriarhal (2000-2017) din București.
În anul 2017 a pus bazele Parohiei Ortodoxe Ucrainene București, alături de doamna preoteasă Iaroslava, în calitate de consilier superior în cadrul Ministerului Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național, sprijiniți de către credincioșii ortodocși de etnie ucraineană din București. A slujit în cadrul acestei biserici până la pensionare, în anul 2021.
Pentru comunitatea ucrainenilor ortodocși din România activitatea, realizările și moștenirea lăsată de către părintele Dumitru reprezintă un prilej de recunoștință și veșnică prețuire.
Dumnezeu să îl așeze în rândul drepților.
Вічна йому пам’ять!
Transmitem sincere condoleanțe familiei îndoliate, doamnei preotese Iaroslava – Oresia (originară din Valea Vișeului, Maramureș), fiicelor Natalia – Ana și Hristina – Larisa, fiului Mihai, alături de familiile lor.
pr. vicar Nicolae – Marius Lauruc

