Hramul Bisericii Ortodoxe Ucrainene Sf. Mare Mucenic Pantelimon – Repedea – Maramureș

Duminică, 04 august 2024, a avut loc hramul bisericii Sf. Mare Mucenic Pantelimon din localitatea Repedea, Protopopiatul Sighetu Marmației.

Sf. Liturghie a fost săvârșită de un mare sobor de preoți în altarul de vară, situat în apropierea bisericii.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de către Părintele dr. Nicolae Lauruc, Vicar general, în limba ucraineană, despre viața Sfântului Mare Mucenic Pantelimon și de asemenea a îndemnat tânăra generație la săvârșirea faptelor bune, întrajutorarea aproapelui și lecturarea Sfintei Scripturi pentru a înmulții roadele virtuților, în a face cât mai mult bine semenilor noștri prin împlinirea cuvântului lui Dumnezeu și împlinirea poruncilor lui Dumnezeu.

Mulțumim din suflet pentru prezență și frumosul cuvânt de învățătură în limba română a Preacucerniculu Părinte Iulian Ignat – Inspector eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

La această mare sărbătoare, a participat un număr impresionant de credincioși din localitate, cât și din parohiile vecine.
Părintele Protopop Petru Rahovan a mulțumit părintelui Vicar, preoților slujitori, Consiliului Parohial, autoritățillor, corului, grupului de teologi de la Seminarul teologic “Sf. Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare, enoriașilor, procesiunilor din localitățile vecine cât și tuturor credincioșilor prezenți la această mare sărbătoare și pentru tot sprijinul acordat.

Mulțumim lui Dumnezeu, pentru această zi minunată cu o încărcătură duhovnicească 🙏

Text: Prof. Veronica Maria Rahovan
Foto: Pr. Chascear Gheorghe și Șanta Iulian