Parohia Ortodoxă Ucraineană Valea Vișeului „Pogorârea Sfântului Duh”

Aproximativ cu trei secole înainte, între dealurile pitorești, aflate pe atunci la intersecția a trei sau chiar patru granițe, la confluența râurilor Tisa și Vișeu, apar primele grupuri de refugiați, de pe întinsele domenii ale Galiției de Sud, care vor deveni primii locuitori ai jumătății de sat numită „Bilei”, „Bilenski” („Білий”, „Біленский”), după numele părăului care o desparte de restul satului. Nu peste mult timp, pentru trebuințele sufletești, noii locuitori construiesc o mică capelă, în mijlocul cimitirului, ce poartă numele tot de „Bilei”, mai târziu folosindu-se mai mult denumirea de „Vivsenneția” („Вівсинниця”). Această capelă, cu timpul a fost mutată puțin mai sus, iar pe vechiul loc a fost ridicată o cruce monumentală de fier, care poartă încrustată pe ea anul istoric 1880 împreună cu inscripția din slavă veche ”Сооружень добровольним пожертвованіем і ціною 80.30 Л. авст. общества Білянского, 1880 года” („Construită prin donație benevolă și cu prețul a 80.30 ludvici austrieci, de comunitatea Bilenski, în anul 1880”).

Mica comunitate, pe lângă faptul că a aparținut administrativ de Trebușa din Ucraina, tot de Trebușa aparținea și bisericește, fiind filia ei până la închiderea trecerii libere pe celălalt mal al Tisei. Dincolo de râul Vișeu, se stabilesc alți oameni, veniți mai ales dinspre Rona de Sus („Вишня Рівня”), care au format o comunitate, afiliată parohiei sus, numite până în anul 1926. Cu timpul această comunitate își ridică o bisericuță mică de lemn (termenul actual ar fi capelă), numită ”Kușnirke” („ Кушнірки”), denumire care de altfel o poartă și cimitirul din jurul ei. Această capelă construită după un plan simplu era prevăzută cu pridvor și înfrumusețată cu un clopot în anul 1901. Pereții bisericuței erau din bârne de stejar, îmbinate în sistemul „coadă de rândunică”, având de asemenea și trei ferestre mici.

Oamenii s-au dispersat și au ocupat și alte terenuri de-a lungul râului Vișeu, denumite „Pojarnița”, „Pitdolena”, „Zapoderei”, comunități care s-au adăugat la cele existente până atunci. Aceștia, precum și cei veniți mai târziu din direcția Bistra, au format o a treia comunitate, centrală, care la rândul ei, cu timpul, și-a construit o a treia capelă pe locul vechiului „Pluton”, fiind deserviți de Parohia Bistra sau celelalte parohii vecine. Cu timpul, după mutarea graniței cu Ucraina pe râul Tisa și închiderea ei, comunitățile religioase dispersate, s-au unit într-o comunitate centrală, care a depins atât administrativ-teritorial, cât și bisericește, de comuna Bistra.

Localitatea formată din cele trei comunități, apare în documente sub numele de Gura Tisei, după cum notează Alexandru Filipașcu în cartea sa „Istoria Maramureșului”. O altă denumire, care inițial era doar pentru o parte a localității, dar cu timpul s-a generalizat, fiind folosită mai ales în cărțile funciare, este „Polyana” (termen folosit și astăzi în special de locuitorii din Rona de Sus).

Noua biserică cu temelie din piatră, lucrările căreia s-au finalizat în anul 1925, a fost ridicată în stil maramureșean, mai întâi cu o clopotniță în turn, care a fost desființată odată cu achiziționarea celui de-al treilea clopot și cel mai mare. În același an, o parte din credincioși au propus mutarea clopotelor, foarte acustice și melodioase de la capela „Bilei” la biserica nouă centrală, propunere la care bileavții (cei din sectorul „Bilei”) s-au împotrivit vehement.

Până în anul 1938, de nevoile duhovnicești ale credincioșilor din Valea Vișeului s-a ocupat preotul Marian Eugen Nahorniak. La data de 18 iunie 1945 a fost numit paroh al Parohiei din Bistra părintele Andrei Dutca, originar din Bucovina. Același preot a deservit și parohia din Valea Vișeului până la trecerea la cele veșnice, în anul 1979, când a fost numit paroh preotul Ioan Macioca, care a deservit nevoile parohiei Valea Vișeului până la înființarea noi parohii și numirea noului preot Gheorghe Sacaloș, începând cu anul 1981.

În anul 1960 biserica a fost reparată, tencuită, reacoperită, vopsită în interior, fiind extinsă în ambele sensuri, spre pridvor și iconostas. Din cauza adăugirilor consecutive de-a lungul anilor, biserica nu mai prezenta siguranță în timpul desfășurării serviciului liturgic, atât din punct de vedere al P.C.I., cât și datorită gradului avansat de uzură. Pereții exteriori ai bisericii au fost afectați serios de carii, ciuperci și igrasie, iar starea de degradare s-a amplificat, ceea ce a dus la o singură hotărâre: demolarea vechii biserici și сonstruirea unei noi. O data luată hotărârea au început demersurile pentru obținerea aprobările necesare. Așadar, în anul 1980, credincioșii din Filia Valea Vișeului au depus la Protopopiatul de Coordonare al Ucrainenilor din Ruscova și, respectiv, la Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului o cerere în vederea înființării Parohiei Ortodoxe Ucrainene din Valea Vișeului, parohie de sine stătătoare, cererea fiind rezolvată în mod favorabil.

În data de 17 martie 1980, Părintele Protopop de coordonare Ioan Pițura, în fața Consiliului Parohial, dă citire actului de înființare a noii parohii, începând cu data de 1 ianuarie 1980. Cu această ocazie face cunoscut membrilor Consiliului Parohial situația financiară a fostei Filii Valea Vișeului, condusă de pr. Ioan Macioca, paroh al Parohiei Bistra și numit preot interimar al noii parohii, prezent și el la această ședință. După aproape un an de căutări pe la toate parohiile românești, unde slujeau preoți ucraineni, nu s-a găsit nicio variantă plauzibilă, iar în aceste condiții exista posibilitatea ca parohia nou înființată să fie desființată, din cauza lipsei unui preot ucrainean.

Din fericire, prin decizia nr.16.964/1980, Departamentul Cultelor autorizează ca preotul Gheorghe Sacaloș, fiul satului, să fie numit paroh al Parohiei Ortodoxe Ucrainene Valea Vișeului, începând cu data de 1 ianuarie 1981, primind totodată și decizia de gestionar a susnumitei parohii. Părintele Gheorghe Sacaloș a fost hirotonit la 22 ianuarie 1981 la Cluj-Napoca.

Pe data de 22 februarie 1981, în ședința Consiliului Parohial, iar apoi pe 1 martie 1981, în ședința Adunării Parohiale, s-a hotărât începerea construirii casei parohiale, hotărâre care s-a transformat într-o cerere adresată organelor superioare bisericești și ale statului. Construcția casei parohiale a durat 3 ani, casa fiind amplasată pe locul numit „Clejia”, acolo aflându-se și un cimitir care aparținea comunității ortodoxe locale. După terminarea lucrărilor la casa parohială, au urmat ani de respiro, dar în care s-au strâns fonduri pentru construirea unei noi biserici.

Datele de 4 martie 1990 și, respectiv, 11 aprilie 1990, când Consiliul Parohial și, respectiv, Adunarea Parohială au luat hotărârea în unanimitate de a începe construirea unei noi biserici, sunt istorice. Deși comunitatea de atunci număra sub 2.000 de suflete, s-au făcut eforturi fizice, psihice și financiare supraomenești, pentru a putea demara lucrările de o așa mare anvergură.

Între anii 1990-2001 s-au efectuat lucrări ample de construire, finisare, pictare și dotare a noii Biserici Ortodoxe Ucrainene „Pogorârea Sfântului Duh” din localitate. Lungimea Bisericii de 35 m coincide estimativ cu înălțimea turnului central, fiind acoperită cu tablă de aluminiu, turlele îmbinând cu măiestrie stilul slavon cu cel maramureșean. Biserica a fost dotată cu un număr de 116 de străni sculptate, cu trei candelabre tradiționale. Începând cu anul 1997, biserica a fost împodobită cu o pictură originală și deosebită pentru zona noastră, în stil neobizantin, executată în tempera (ornamentică), în ulei (scenica) de o echipă de pictori din Muncaci, Ucraina, condusă de talentatul pictor Iura Balog (Юра Балог).

Sfințirea bisericii a fost oficiată la data de 1 septembrie 2002 de către P.S. Episcop Varsanufie Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor și delegat al Preafericitului Patriarh Teoctist al României, împreună cu Î. P.S. Nicolae, Arhiepiscopul Ivano-Frankivskului și Colomeei din Ucraina. La sfințirea bisericii a participat un sobor de 25 preoți din toată țara, dintre care și 5 preoți, în parte mitrofori din Ucraina, 6 procesiuni (3 din Ucraina), precum și monahii, fiice ale satului. În ziua de sfințire a bisericii, preotul paroh Gheorghe Sacaloș a fost distins cu rangul de iconom-stavrofor cu dreptul de a purta brâu roșu și cruce pectorală.

Preotul Gheorghe Sacaloș a activat ca preot paroh timp de aproape 40 de ani. Din 28 august 2017, la slujire a venit și fiul său, Mihai Sacaloș, care a fost hirotonit de către P.S. Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal. În anul 2020 preotul Mihai Sacalos a fost numit preot paroh, după ieșirea la pensie a părintelui Gheorghe Sacaloș.

În cadrul bisericii din Valea Vișeului, cântarea în comun este predominantă, datorită, în special, înzestratului și fostului cântăreț, regretatul Gheorghe Semeniuc, care a încurajat acest lucru, fiind foarte atent la felul în care ceilalți puteau ține pasul cu el. Această cântare a continuat-o și cântărețul Nicolae Bodnariuc și fiul acestuia, răposatul Ioan Bodnariuc, care și-a încetat activitatea în anul 2026, când după o lungă suferință a trecut le cele veșnice. Continuă această cântare Mihai Bodnariuc, actualul cântăreț.

În data de 10 iunie 2025, în Marțea de după Rusalii, în ziua de hram a bisericii parohiale, prin binecuvântarea Patriarhului Daniel, parohia noastră a îmbrăcat iarăși haine de sărbătoare. În mijlocul credincioșilor a fost prezent P.S. Episcopul Iustin, Episcop al Maramureșului și Sătmarului, pentru a binecuvânta lucrările ce s-au făcut la biserica parohială (icoanele din exterior din mozaic, reabilitarea termică a bisericii, înlocuirea tâmplăriei exterioare și interioare. Cu această ocazie, a fost sfințit și lumânărarul, care este străjuit la intrare de icoana Mântuitorului și a Maicii Domnului în tehnica mozaic, altarul de vară, clădirea care are în componență sala centrală și sala socială „Sf. Alexie” și un grup sanitar.

Soborul a fost alcătuit din 25 de preoți ucraineni și români și 5 diaconi. La finalul Liturghiei, preotul paroh Mihai Sacaloș a fost distins cu rangul de iconom stavrofor cu dreptul de a purta brâu roșu, cruce pectorală și bederniță. De asemenea, preotul Gheorghe Sacaloș, ctitor, a fost distins cu Ordinul „Santus Stephanus Magnus”, doamna preoteasă Maria Sacaloș a primit Ordinul „Crucea Maria Brâncoveanu”, iar un număr important de binefăcători au fost răsplătiți cu „Diploma Anului Centenar al Patriarhiei Române”, dar și cu o medalie omagială din partea parohiei.

Parohia are în componența sa 309 familii, iar din totalul credincioșilor 1.215 sunt ucraineni și 7 români. Părintele paroh Mihai Sacaloș păstorește și în prezent Parohia Ortodoxă Ucraineană „Pogorârea Sfântului Duh” din Valea Vișeului.