Parohia Timișoara

Parohia Timișoara

Parohia Ortodoxă Ucraineană ,,Adormirea Maicii Domnului” Timișoara

Parohia ortodoxă ucraineană din Timișoara se numără printre cele mai tinere parohii ucrainene din Banat.
Prima Liturghie în limba ucraineană, în orașul de pe Bega, s-a slujit în dată de 21 mai 2001, la subsolul catedralei mitropolitane din oraș. Sfânta Liturghie a fost slujită de un sobor de preoți, în frunte cu părintele Vicar ucrainean Pițura Ioan, părintele protopop Ilie Albiciuc iar din partea Bisericii Ortodoxe Române a participat părintele vicar Ilie Maier.

În perioada următoare au slujit,prin rotație, diferiți preoți din protopopiatul din Banat,în special părintele Anisorac Vasile, preot misionar ucrainean.
În 10 decembrie 2001, ia ființă Parohia Ortodoxă Ucraineană din Timișoara, conform deciziei de înființare nr 371/10.12.2001, eliberată de Vicariatul Ortodox Ucrainean Sighetu Marmației. Un aport special la înființarea parohiei l-a avut Dl Gheorghe Hleba, președinte al Uninunii Ucrainienilor din Banat, filiala jud Timiș, precum și Dl Ardelean Petru împreună cu nepotul sau, Ardelean Cristian Vasile și Petru Popovici.
În perioada 2001-2005 Sfânta Liturghie s-a slujit la subsolul catedralei mitropolitane, cu binecuvântarea Mitropolitului Banatului, IPS Sa Dr Nicolae Corneanu. Primul preot paroh a fost Preot Ardelean Cristian Vasile(aprilie 2002- martie 2003), urmându-i apoi părintele Popovici Cristian Vasile(august 2003-prezent).

Vești îmbucurătoare aduce anul 2004, când la 24 februarie prin HCL30/24.02.2004 parohia primește un teren pentru construcția Bisericii în suprafață de 1818 m2, situat pe strada Lidia nr 3c, în timpul dlui primar Ciuhandu Gheorghe.
Comunitatea îmbracă haine de sărbătoare în luna noiembrie a aceluiași an,când la data de 14, P.S. Lucian Lugojanul (actualmente episcop al Caransebeșului) pune piatra de temelie a noului lăcăș de cult, cu hramul Adormirii Maicii Domnului (28 august).

În vara anului 2005, prin strădaniile preotului paroh și a credincioșilor ucraineni și români se construiește în timp record o Bisericuță din lemn, menită să ofere un cadru prielnic, familial, slujrii sfintei Liturghii în limba ucraineană, o bisericuța care avea să mângâie sufletele multor credincioși. Bucuria credincioșilor avea să fie deplină în luna septembrie a aceluiași an, când P.S Lucian hotărăște târnosirea bisericii cu moaștele sfintei Mucenițe Ecaterina.

Începând cu 28 august 2005, Biserica își sărbătorește anual Ocrotitoarea, de Praznicul Adormirii Ei, care devine hramul bisericii din lemn.
În vara anului 2010 s-a pus fundația bisericii de cărămidă, pe baza autorizației de construire nr 2128/20.09.2004
În luna iulie 2012 s-a început zidirea Bisericii din cărămidă.
Proiectul Bisericii a fost exectutat de dna Arhitect Laslo Elena, în colaborare cu dna Arhitect Mariana Fuchs. Proiectul este realizat după modelul bisericilor slave, pe plan pătrat,având spre est trei abside circulare iar pe naos o turla zveltă, acoperită cu o cupola sferică alungită, de formă “bulb de ceapă”. Deasupra porticulului ce adăpostește intrarea în biserica se ridică “Zvonițele.”
Partea de rezistență a fost întocmită de inginerul Moșoarcă Marius, iar ridicarea topo de inginerul Muț Florin. Ambii au lucrat în mod gratuit.

Construcția Bisericii a început în primăvara lui 2010, în 29 aprilie, de ziua pomenirii sfântului Amfilohie de la Poceaev, când s-au început lucrările pentru fundație. Lucrările au continuat începând cu luna iulie 2012, iar în 2016 s-a finalizat construcția în roșu, inclusiv acoperișul cu învelitoare de tablă de inox verde și aurită, din Ucraina. Tot în 2016 s-au montat crucile, pe turlă și pe zvoniță. În perioada 2017-2020 s-au realizat lucrări importante precum ar fi: montarea geamurilor și a ușilor din lemn de stejar, instalația electrică, tencuieli interioare și exterioare, zugrăvirea exterioară a bisericii în alb și verde, instalația termică (încălzire în pardoseală), realizarea pardoselii din piatră naturală (marmură), realizarea iconostasului din lemn de stejar sculptat și a principalelor icoane de pe catapeteasmă. Pe frontispiciul Bisericii, deasupra intrării, s-a executat o icoană a Maicii Domnului cu Pruncul Iisus de la Poceaev, în tehnică mozaic.

În Duminică a XII-a după Rusalii, biserica ucraineană cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” a fost târnosită de Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, ca delegat al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

În dimineața zilei de 30 august 2020, Chiriarhul Banatului a fost întâmpinat de un sobor de preoți și diaconi, de protopopul Ilie Albiciuc, parohul Cristian Vasile Popovici, de preoți români și ucraineni invitați, de Excelența Sa dl. Rohovei Păun, ambasador interimar al Ucrainei în România, de dl. Nicolae Miroslav Petrețchi, deputatul minorității ucrainene în Parlamentul României, de dl. Gheorghe Hleba, președintele ucrainenilor din județul Timiș, de oficialități locale și județene, precum și de un mare număr de credincioși.

Slujba de Sfințire a noii biserici ucrainene a fost săvârșită de către Înaltpreasfinția Sa, Părintele Mitropolit Ioan, primind acum, pe lângă hramul principal „Adormirea Maicii Domnului” și pe cel al Sfântului Serafim din Sarov, ca hram secundar. Apoi, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ioan în foișorul de vară din curtea parohiei.

Pentru bună chivernisire a patrimoniului parohiei, preotul paroh Cristian Vasile Popovici a primit distincția de iconom stavrofor și brâu roșu, odată și cu Sfântul Antimis din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. De asemenea, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan a primit din partea enoriașilor ucraineni un engolpion și o icoană cu Maica Domnului aduse recent din Ucraina. Și, nu în ultimul rând, parohia a acordat diplome de cinstire pentru binefăcătorii sfântului locaș.

La finalul evenimentului liturgic, toți credincioșii, bărbați, femei și copii au avut posibilitatea de a intra în Sfântul Altar și de a se închina cu evlavie în fața Sfintei Mese. Această sfântă biserică este a X-a din șirul bisericilor ucrainene din județul Timiș.
Numeroși oameni de bună credință au susținut această parohie de-a lungul vremii, fie prin donații, fie prin serviciile oferite, fie prin participarea directă la lucrările efectuate la biserică, sau prin curățenia în sfântul lăcăș dar și a spațiului exterior. Dintre aceștia amintim: Gheorghe Hleba, președinte UUR Timișoara dl. Deputat Petrețchi Miroslav Nicolae, pr. Anișorac Vasile, pr. Rusneac Gheorghe,Marocico Ion, avocat și fost deputat UUR, Alexeev Georgică, comandantul Penitenciarului Timișoara, ing Ovidiu Mitulețu, ing Tamas Bogdan, Bilanin Todor, Rusneac Mihai, Rusneac Todor, Hrebenaci Mihai, Băla Ioan, Moticica Mihai, Boiangiu Gheorghe, Boncalo Vasile, Rodica Radu, Bilanin Sofia, Șehuta Maria Bobic Liliana, Țimbota Liliana și numeroși alții pe care, din cauza spațiului, nu îi putem aminti aici, dar cu siguranță Domnul ii va aminti și ii va răsplăti în Împărăția Sa.

Prima Liturghie în noul lăcăș de cult s-a slujit în dată de 8 decembrie 2019, fiind oficiată de către P.O. Părinte Protopop Ilie Albiciuc, preotul paroh Cristian Vasile Popovici și un sobor de preoți, ocazie cu care a fost dată în folosință ca spațiul liturgic. La eveniment au participat un număr impresionant de credincioși ucraineni, români și sârbi.

Parohia ortodoxă ucraineană din Timișoara se supune administrativ Protopopiatului Ortodox Ucrainean din Lugoj, respectiv Vicariatului Ortodox Ucrainean de Sighetu-Marmației iar canonic se află sub ascultarea Patriarhiei Române. De asemenea păstrează relații de frumoasă colaborare cu Mitropolia Banatului.

Limba de cult este limba ucraineană, iar calendarul folosit este cel iulian(calendarul neindreptat sau vechi, cu 13 zile în urmă).

ARTICOL REALIZAT DE Pr. Popovici Cristian Vasile, paroh al Parohiei Ortodoxe Ucrainene Timișoara, cu hramurile Adormirea Maicii Domnului și Sfântul Serafim de Sarov.

Preot Paroh: Cristian-Vasile Popovici - iconom stavrofor

Telefon: 0724-092-265