Parohia Cornuțel

Parohia Cornuțel

Parohia Ortodoxă Ucraineană ,,Nașterea Maicii Domnului” Cornuțel

Parohia Ortodoxă Ucraineană Cornuțel Județul Caraș-Severin

Biserica Ortodoxă Ucraineană din Cornuțel cu hramul ,,Nașterea Maicii Domnului” este ctitoria Ieromonarhului Rosocha Alexei Anania din anul 1935. Preoți slujitori ai Sfintei biserici au fost preot Traian Dobromirescu și preot Todor Komiș.

Din 1 ianuarie 1993, păstorirea bisericii i-a fost încredințată preotului Lalo Nicolae. În anul 1995- 15 octombrie biserica este tărnosită cu depunere de Sfinte Moaște în masa sfântului altar. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către Episcopul Ortodox Ucrainean Kir Adam din Polonia împreună cu Părintele Vicar Ioan Pițura, Părintele Protopop Ilie Albiciuc, înconjurați de un sobor de preoți. În cadrul acestei Liturghii s-a săvârșit Taina Hirotoniei întru preot a tânărului diacon Ilie Chașcec.

În semn de recunoștință, preotului paroh i s-a acordat distincția de iconom și diplome de mulțumire membrilor consiliului parohial.

În anul 2006 se construiește noua casă parohială iar in 2009 s-a montat central termică și instalația electrică.

La 28 aprilie 2015, încep lucrări de restaurare la lăcașul de cult, cu sprijin financiar din partea credincioșilor din sat. Lucrările fac parte dintr-un proiect mai amplu aflat de câțiva ani pe listă.
Lucrările de restaurare au vizat renovarea tencuielii în interior și exterior, zugrăvirea integral a lăcașului de cult, înlocuirea pardoselii, schimbarea ușilor și montarea instalației de încălzire în pardoseală.

După șapte luni de slujire în curtea bisericii cu foarte multe eforturi și sacrificii, la data de 29 noiembrie s-a săvărșit prima Sfântă Liturghie în biserică. Biserica a fost renovată și amenajată, fiind pregătită pentru pictură.

Prin lucrările aflate în curs de execuție, dar și cele care s-au efectuat anterior, biserica și casa parohială și-au schimbat înfățișarea spre bucuria preotului și a credincioșilor.
Conștienți fiind că 25 de ani de activitate preotească sunt foarte greu de cuprins în câteva rânduri, ne plecăm cu respect si admirație înaintea dumneavoastră.

Preot Paroh: Nicolae Lalo - iconom stavrofor

Telefon: 0723-617-837