Parohia ortodoxă ucraineană „Înălțărea Domnului” Bistra

Prima Biserică atestată documentar în Bistra a fost construită din lemn în anul 1863, fiind închinată praznicului „Înălțării Domnului”. Desigur, că nu putem vorbi despre viața religioasă începând doar cu acel an, deoarece până la această dată, credincioșii din Bistra, chiar dacă nu aveau propriul lăcaș de cult, au avut viață religioasă, iar nevoile lor duhovnicești au fost deservite de către preoții din Trebușeni (Dilove), localitate situată astăzi pe teritoriul Ucrainei.

Istoricii maramureșeni menționează că înainte de înființarea parohiei, în localitatea Bistra a existat un schit în care a viețuit un vlădică pe nume Ștefan, probabil exilat. Până în anul 1945 nu cunoaștem prea multe detalii despre misiunea preoților din parohie. Numele tuturor preoților, care au slujit în Bistra, sunt notate pe coperțile interioare ale unui Liturghier, care se află în biblioteca parohială.

La data de 18 iunie 1945 a fost numit paroh al Parohiei din Bistra părintele Andrei Dutca, originar din Bucovina. Părintele Andrei a fost cel mai longeviv paroh și cel mai dedicat misiunii sale preoțești. A renovat biserica la exterior, a construit casa parohială din zid și a menținut vie flacăra credinței în sufletele credincioșilor într-o perioadă istorică foarte dificilă. Părintele Andrei a rămas un model pentru toți credincioșii, mulți dintre ei își amintesc cu drag și astăzi de învățăturile, pildele și de povățuirile acestuia.

După trecerea sa la cele veșnice, în 1979, la Parohia Ortodoxă Ucraineană din Bistra a fost numit paroh părintele Ioan Macioca. Într-o zi de duminică, pe 1 iulie 1990, din cauza unei mici neatenții, după terminarea Sfintei Liturghii, pe la miezul nopții, bisericuța de lemn a fost cuprinsă și mistuită de flăcări. Consiliul Parohial împreună cu preotul paroh au decis să construiască o biserică nouă din zid, pe locul celei mistuite de flăcări.

În anul 1994 părintele Ioan Macioca a fost transferat la altă parohie, iar în locul lui a venit preotul Ioan Ardelean, fiu al satului, care a găsit biserica nouă construită la roșu și acoperită. În timpul pastorației sale, timp de 13 ani, având consilieri vrednici, în frunte cu Iura Glodean, s-au definitivat lucrările de înzestrare și de pictură la noua biserică. Duminică, pe 22 iulie 2007, a avut loc târnosirea Bisericii cu hramul „Înălțării Domnului” de către regretatul I.P.S. Arhiepiscop Pimen al Sucevei și Rădăuților și de P.S. Iustin Sigheteanu, Arhiereu Vicar al Maramureșului și Sătmarului, la acea dată, înconjurat de un numeros sobor de preoți ucraineni și români, în frunte cu Prea Cucernicul Părinte Vicar Ioan Pițura.

Începând cu 1 iunie 2008, preotul Ioan Ardelean își încheie activitatea și se retrage la pensie, iar pe postul de preot paroh rămas vacant a fost numit părintele Ioan Iurcea, pe atunci, proaspăt absolvent al Facultății de Teologie din Cluj-Napoca. De-a lungul a 13 ani de activitate pastorală a părintelui Ioan Iurcea, au fost efectuate mai multe lucrări de renovare, atât la casa parohială, cât și la biserică. În cimitir a fost construită o capelă mortuară și o casă de prăznuire. Părintele Ioan Iurcea și-a încheiat activitatea de paroh la Parohia Bistra în anul 2021, transferându-se, prin concurs, la Parohia Ruscova.

Începând cu 1 octombrie 2022, postul de preot paroh al parohiei Bistra a fost ocupat de părintele Viorel Brotnei, care păstorește frumoasa comunitate de ucraineni, până astăzi.

Parohia Bistra este o parohie de gradul al II-lea, având un număr de 300 de familii, respectiv 870 de suflete. Credincioșii sunt activi, evlavioși și implicați în viața duhovnicească a parohiei, susținând toate activitățile sociale, filantropice și duhovnicești inițiate de Consiliul Parohial și preotul paroh Viorel Brotnei.