⛪ Hramul Bisericii Ortodoxe Ucrainene din Valea Vișeului, Protopopiatul Ortodox Ucrainean Sighetu Marmației Vicariatul Ortodox Ucrainean – Український Православний Вікаріат
Liturghia Arhierească a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Episcop Iustin al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului fiind delegat al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pentru a binecuvânta lucrările de restaurare și înfrumusețarea a Bisericii din Valea Vișeului. Evenimentul de azi a avut o însemnătate aparte întrucât anul acesta s-au împlinit 35 de ani de la punerea pietrei de temelie a bisericii.
O zi deosebită, cu mare bucurie credincioșii au primit binecuvântare arhierească și au trăit o zi cu o încărcătură duhovnicească și o trăire înălțătoare, în care au fost prezenți o mulțime de credincioși din localitatea cât și din localitățile învecinate, în straie tradiționale s-au rugat stăruitor atât in limba ucraineană cât și în limba română. 🙏
În semn de recunoștință pentru toată truda și osteneala, părintele paroh Sacalos Mihai a primit distincția de iconom stavrofor, iar părintele ctitor Sacalos Gheorghe a fost distins cu Ordinul Crucea – Sanctus Stephanus Magnus. De asemenea, membrii Consiliului Parohial au fost distinși cu diplome de vrednicie și cei care au contribuit la edificarea lucrărilor Bisericii.
Mulțumim lui Dumnezeu pentru această zi binecuvântată. 🙏
Pentru mai multe fotografii: https://www.facebook.com/share/p/12MQ4KiA4Rf/











